Tăriceanu, în contextul morții lui Răzvan Ciobanu: Avem o capacitate mai mică de combatere a consumului de droguri comparativ cu alte țări

Tăriceanu, în contextul morții lui Răzvan Ciobanu: Avem o capacitate mai mică de combatere a consumului de droguri comparativ cu alte țări
Publicat: 02/05/2019, 17:49

„Dumnezeu să-l odihnească pe Răzvan Ciobanu! O veste tristă, care ne-a înnegurat chiar în perioada sărbătorii Pascale. O veste care ar trebui să ne dea de gândit, totodată. Pentru că moartea designerului vestimentar a fost legată, se pare, de consumul de droguri. Iar consumul de droguri e în creștere în România, de la un an la altul, după cum arată statisticile. Încă nu e la cote de alarmă, pentru că, din fericire, suntem, încă, printre ultimii din Europa la acest capitol, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri eficiente pentru a ține sub control extinderea flagelului. Vestea bună, că România nu e chiar paradisul drogurilor, e dublată de vestea mai puțin bună – că avem într-o măsură mai mică decât alte state capacitatea de reacție și de mobilizare pentru combaterea fenomenului”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi, pe Facebook.

Președintele Senatului a adăugat că fenomenul consumului de droguri nu este o temă ușoară, iar politicul nu s-a implicat suficient de mult în această problemă. El a precizat că oamenii politici „evită din instinct” să-și asocieze numele cu „problematici ale așa-numitelor grupuri indezirabile social”.

„Nu este o temă ușoară, dar nu este o temă pe care să o ascundem sub preș. Între motivele majore e și acela că politicul nu s-a implicat suficient de mult, iar asta – să o recunoaștem cu onestitate – are o explicație clară și categorică: oamenii politici evită din instinct să-și asocieze numele cu problematici ale așa-numitelor grupuri indezirabile social, cum sunt percepuți consumatorii de droguri, cerșetorii ori practicantele prostituției. Pentru că orice soluții ar concepe, ar satisface anumite segmente sociale, pe de-o parte și ar deranja altele, pe de altă parte și, categoric, ar atrage criticile multora pe motiv că «sunt atâtea alte lucruri de rezolvat», iar cele pomenite nu sunt prioritatea zero”, explică Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai spus că este momentul ca problema consumului de stupefiante să fie abordată cu rațiune și curaj, iar pentru acest lucru e necesar un maxim de voință politică.

„Răspunsul e: ce ignorăm azi, s-ar putea să devină de nereparat mâine. Anii au trecut, iar problemele nerezolvate s-au răzbunat și se răzbună. A venit vremea să abordăm problema consumului de stupefiante cu rațiune și curaj și e nevoie de maximum de voință politică. Indiferent cine suntem, politicieni sau apolitici, de stânga sau de dreapta, părinți sau profesori, suntem de acord că nu există nimic mai prețios decât viața și siguranța copiilor noștri. Așa că hai să apucăm taurul de coarne conștienți fiind că nu există soluții miraculoase ci multă, multă muncă”, explică șeful Senatului.

O problemă în calea acțiunii de combatere a consumului de droguri este și legislația foarte „stufoasă” din România, în opinia lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Legalizarea, spre exemplu, a canabisului în domeniul medical – o temă de mare actualitate la nivel mondial – interzicerea etnobotanicelor ori crearea așa numitelor camere de consum supravegheat pot fi discutate, analizate cu specialiștii, pot fi transpuse în practică, dar reclamă modificări în serie ale unor legi și implicarea a multe ministere: Ministerul Sănătății, MAI, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor etc. În plus, nici legislația europeană nu ajută foarte mult prin concizie și claritate, din același motiv ca la noi: o anume duplicitate și lipsă de bărbăție politică, ceea ce lasă soluțiile strict pe seama autorităților naționale”, a completat Tăriceanu.

Președintele Senatului mai transmite că sunt necesare discuții pe acest subiect, atât cu autorităților statului din domeniu, cât și cu lideri ai organizațiilor guvernamentale, directori de școli și reprezentanții societății civile.

„Va trebui să demarăm, în perioada care urmează, discuții ample pe această temă, atât cu autorităților statului din domeniu, cât și cu lideri ai ONG-urilor, directori de școli și reprezentanți ai societății civile, pentru a identifica cele mai bune și mai rapide soluții. Dacă va fi nevoie, vom acorda unor asemenea ONG-uri statutul de instituții de utilitate publică, ceea ce le va asigura sprijinul statului, pentru că munca lor este extrem de importantă în ținerea sub control a flagelului drogurilor”, a mai spus liderul ALDE.

Acesta precizat că își dorește să îi aibă alături „în această cruciadă” pe reprezentanții bisericii, de orice confesiune ar fi ei, și marile companii românești sau străine care au programe consistente de responsabilitate socială.

„Vrem ca școlile copiilor noștri să fie izvoare de știință și educație, nu mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze. Părinți, dascăli și elevi trebuie să conștientizăm că avem o problemă și ignorarea ei nu înseamnă că ea se rezolvă de la sine. Patroni de cluburi și discoteci, nu mai închideți ochii la consumul de droguri sau excese alcoolice! Unii dintre tinerii care cad sub mesele clubului vostru ar putea fi chiar copiii voștri! Vrem, ca părinți responsabili, să le asigurăm tinerilor un mediu curat și sănătos de dezvoltare, nu unul care să pună bazele promiscuității de mai târziu și ale eșecului ca adulți”, a conchis Tăriceanu.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineața, într-un accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, în județul Constanța. Testul rapid indică prezența de droguri în sângele lui Răzvan Ciobanu. Acesta ar fi suferit de depresie, potrivit apropiaților lui.

Peste 100 de persoane, între care și Iulia Albu, Oana Roman, Cătălin Botezatu, avocatul Laura Vicol și Raluca Bădulescu, s-au prezentat, joi la Cimitirul Progresul din Capitală, unde a fost înmormântat Răzvan Ciobanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal